Un aşa zis mare
ministru ( Ioan Rus ) , ajuns prin tot
felul de mânării ca de altfel mulţi dintre cei de sus , spunea cu neruşinare la
un post de televiziune (adevărat de doi bani )
cum că cei care au plecat să
lucreze în străinătate pentru 1500 de euro au lăsat acasă nişte copii golani şi neveste curve . Mai
mult în nesimţirea lui a mai spus că aceştia dacă ar veni acasă ar putea lucra
pentru 750 de euro în ţara lor . Până aici totul pare aşa de real că ai crede că el a făcut această
statistică şi că rezultatele sunt cele reale . Salariul minim pe economie este
de : (anul 2015 - de la 1 ianuarie 975 RON, de la 1 iulie 1050 RON (cca 236
EUR) .Păi
cum e socoteala lui nu ştiu că de la 236
de euro la 1500 este cale lungă şi bătută .Probabil că Ioan Rus că de el este
vorba se referea la salariul şoferului
lui de la parlament , că altfel nu înţeleg . Dar să lăsăm şi acest aspect peste
care români cu siguranţă , îngăduitori şi uituci cum sunt vor trece repede şi să ne aducem aminte de altceva . Ce face
parlamentul României ? Care sunt atribuţiile acestuia ? [ ATRIBUŢIILE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
1. Atribuţia legislativă
1 – constă în activitatea de elaborare şi
emitere a legilor. Termenul„lege” este utilizat, în acest context, în
accepţiunea lui restrânsă, de act
normativ emis de Parlament, cu cea mai mare forţă juridică, ce
cuprinde reguli generale de conduită, formulate în abstract, impersonale, cu caracter
general, obligatorii, a căror respectare, la nevoie, poate fi impusă prin forţa
de constrângere a statului
2 .2. Atribuţii privind organizarea
internă şi a activităţii Parlamentului – referitoare la:validarea mandatelor
deputaţilor şi senatorilor, alegerea şi constituirea propriilor organe de
conducere, adoptarea propriilor regulamente de organizare şi funcţionare,
aprobarea bugetului propriu etc.3. Stabilirea direcţiilor generale ale
activităţii sociale, economice, culturale, statale şi juridice-în baza competenţei generale de care se bucură ca
organ reprezentativ suprem, parlamentul stabileşte liniile
principale ale dezvoltării societăţii şi ale naţiunii române, prin
intermediul legilor adoptate, legi pe care Guvernul are obligaţia de a le pune
în executare. Parlamentul reglementează, prin intermediul legilor, domenii
importante şi foarte importante, precum:
bugetul naţional, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi
cetăţeanului, alegeri, instituţiile fundamentale ale statului, organizarea forţelor
armate, apărarea şi siguranţa naţională, sistemul general al impozitelor şi
taxelor,regimul general al infracţiunilor etc.4. Atribuţii exercitate în
legătură cu alte autorităţi publice – se referă, în principal, la alegerea,
numirea sau destituirea din funcţie a unor funcţionari şi demnitari
publici:Parlamentul îl poate suspenda din funcţie pe Preşedintele României
(art. 95 din Constituţie); hotărăşte punerea sub acuzare a Preşedintelui
Republicii pentru săvârşirea infracţiunii de înaltă trădare (art. 96); acordă
votul de încredere Guvernului şi programului general de guvernare a acestuia
(art. 103); poate retrage încrederea acordată Guvernului,ceea ce echivalează cu
demiterea acestuia (art. 113); numirea în funcţie a Avocatului Poporului, a
şefilor serviciilor de informaţii, a consilierilor de conturi din cadrul Curţii
de Conturi (art. 140 alin. 4); fiecare cameră a Parlamentului
numeşte câte trei judecători ai Curţii Constituţionale; Senatul numeşte pe
cei doi reprezentanţi ai societăţii civile din
cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie (art. 133 alin. 2 lit. b); Senatul validează în funcţie pe cei 14
membrii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aleşi de către adunările generale
ale magistraţilor (art. 133 alin. 2 lit. a) etc.5. Atribuţii de control parlamentar.
Funcţia de control decurge din calitatea Parlamentului de organ
reprezentativ suprem şi de unică autoritate legislativă, având ca suport
teoretic, principiul separaţiei puterilor în stat
3. Controlul este necesar, deplin şi
diferenţiat .Modalităţile de control parlamentar sunt:-controlul exercitat prin intermediul comisiilor parlamentare-controlul exercitat prin intermediul dărilor de
seamă, a mesajelor, rapoartelor, programelor (de exemplu,
audierea rapoartelor prezentate în faţa Parlamentului de Curtea de Conturi,
Avocatul Poporului etc.)-controlul exercitat
asupra activităţii Preşedintelui republicii şi a membrilor guvernului
(control politic)-dreptul deputaţilor şi al
senatorilor de a cere informaţii necesare-controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor
cetăţenilor -controlul exercitat prin intermediul Avocatului Poporului6.
Atribuţii în domeniul politicii externe – Parlamentul ratifică sau denunţă
tratatele şi celelalte acte internaţionale negociate de Guvern şi semnate de
Preşedintele Republicii,la care România devine parte; declararea stării de
război, decizia de începere sau încetare a ostilităţilor militare; participă la
structurile parlamentare internaţionale ] Deci are o grămadă de treabă de făcut în interesul poporului şi a
naţiunii care i-a trimis acolo în
parlament prin vot .Ori ei ce fac de fapt , sau împărţit în tabere numite
partide , şi mai mult au făcut alianţe care mai de care mai ciudate în final
obţinându-de aşa numita putere şi opoziţie care de fapt ar trebui să lucreze şi să conlucreze împreună
şi chiar dimpreună la adoptarea legilor în aşa fel încât ele să fie în folosul
tuturor cetăţenilor ţării .Ori ce să vezi ei de fapt lucrează în interesul unor
grupări mafiote care au jefuit şi jefuiesc ţara sub oblăduirea acestor
parlamente vremelnice de 25 de ani în
bună înţelegere între ei .Mai mult când e vorba să îşi voteze măriri de
salarii , indemnizaţii şi alte beneficii cum ar fi pensii speciale se unesc
într-un cuget şi simţiri uitând că sunt unii la putere , alţi în opoziţie . De
aici se naşte întrebarea mea ? Oare noi poporul de rând contăm pentru ei ? Oare
ei într-adevăr lucrează pentru noi ? Oare mai merită ei să fie votaţi vreodată
? Oare ei nu trebuie să răspundă cumva ? Şi iată am ajuns la alt punct fierbinte
al parlamentului .Când a fost vorba să voteze legea răspunderii magistraţilor toţi sau aproape toţi au fost
împotriva acestei legi , mai pe înţelesul tuturor de ce să plătească un magistrat
care dă o decizie de condamnare eronată din banii lui când poate plăti poporul
în ansamblul lui . Şi iar mă întreb ? Mai merită aceştia votul nostru ? Cine
sunt adevăraţi golani şi curve ? Nu cumva tocmai cei pe care i-am trimis să
facă în numele nostru legi bune şi coerente ?