În urma deciziilor luate de guvern şi aprobării acestora de către
parlament , apoi semnate şi parafate de către preşedintele în funcţie Werner
Klaus Johannis mă aşteptam să producă un val masiv de nemulţumiri şi de proteste
spontane în toată ţara . Se pare că
singurele proteste şi comentarii
au fost ale celor de la televiziunea Antena 3 Radu Tudor şi a lui Badea la
emisiunea lui de noapte .Conentariile pertinente ale lui Radu Tudor au fost
legate de salariile şi pensiile populaţiei .Da
se puteau tripla aceste salarii şi aduse la valoarea celor din UE ale
demnitarilor , în condiţiile în care preţul produselor ar fi fost ca cel din UE
dar şi al salariilor şi pensiilor , mai mult cota de impozitare de 24% este cea
mai mare din UE în situaţia în care România
a trecut pe plus şi în care la bugetul statului a început să se
colecteze tot mai mult . Dar ce au gândit aleşii noştri ? Noi ( adică ei ) să
trăim bine , restul mai vedem . Cel care în campania electorală spunea ”punct
şi de la capăt ” se pare că a pus doar
punct la noi şi la ei au luat-o de la capăt cu furatul banilor publici
votându-şi legi ce le permit să facă ori ce măgării . În tot acest timp
poporul naiv şi credul se ceartă , se înjură ,online dar şi în direct pe opţiunile lor politice care de fapt sunt un
amalgan de gunoie , hoţi , lichele , puşlamale şi beţivi . ” Ţara lucrului bine făcut ” , se traduce
acum în urma măririlor de salarii ale demnitarilor în ţara şmecherilor bine plătiţi