Connect

Vasile Dragomir

Tricolor

luni, 20 octombrie 2014

Scrisoare deschisă adresată guvernului României , cu privire la cererea făcută de preşedintele Traian Băsescu privind acordarea drepturilor după expirarea mandatului




Domnule prim ministru al României , domnule preşedinte al camerei Senatului şi al camerei Deputaţilor . subsemnatul Dragomir Vasile în calitate de cetăţean al acestei ţări vă aduc  la cunoştinţă următoarele :
În urma cereri făcute de actualul preşedinte al României Traian Băsescu , demis prin voinţa a 7,5 milioane de alegători şi repus ilegal în funcţie de  către CCR  , domnul Traian Băsescu a pierdut dreptul de a  mai beneficia de prevederile legi nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român şi anume de prevederile art a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; mai mult  legea mai prevede clar şi conciş că : (2) Locuinţa de protocol acordată potrivit art. 2 lit. a) nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca Preşedinte al României în funcţie.
Potrivit  legi  dar şi potrivit atitudini pe care a avut-o faţa de ţară şi popor  d-l Băsescu a pierdut dreptul de a beneficia de privilegiile legi 402/2001.
Mai mult în timpul mandatului  pe lângă faptul că nu a făcut totul pentru apărarea drepturilor cetăţenilor care iau încredinţat mandatul a şi adus mari pierderi acestora prin tăierea  cu 25% a salariilor , prin tăierea cu 15% a pensiilor , prin impozitarea pensiilor , prin închiderea spitalelor , a şcolilor şi a multor acţiuni bolşevice îndreptate împotriva poporului .Mai mult îndatorarea  poporului prin împrumuturi de la FMI şi de la alte bănci fără a arăta  clar unde anume şi în ce au fost cheltuiţi aceşti bani lăsând să se înţeleagă că de cea mai mare parte au beneficiat parteneri politici cu toate că la art.80 din Constituţie  se arată clar şi fără echivoc   ART. 80
Rolul Președintelui
(1)        Președintele României reprezintă statul roman si este garantul
independentei naționale, al unității si al integrității teritoriale a tării ” nu al unei formaţiuni politice sau mai grav al unei persoane fie ea  aceasta Elena Udrea pe care a susţinut-o  de nenumărate ori public de la pupitrul prezidenţial cu steagul României în spate .
Faţă de aceste fapte şi multe altele preşedintele nelegitim al României nu poate şi nu are bază legală de a beneficia de prevederile  legi nr. 406/2001

Cu stimă şi respect pentru lege şi ordine într-o ţară democrat şi liberă membră a UE 
                                                                 Dragomir Vasile