Connect

Vasile Dragomir

Tricolor

joi, 4 februarie 2010

CINE PLATEŞTE ÎN ROMÂNIA TOATE OALELE SPARTE

În România post revoluţionară tot ce s-a învercat în materie legislativă să se aplice s-a soldat în final cu o repercursiune impotriva ultimului beneficiar şi anume consumatorul .
Dacă a crescut valuta îndiferent de denumirea ei euro sau dolar consumatorul final a avut de suferit . Dacă a scăzut tot aceaşi valută culmea nesimţirii preţurile nu numai că nu au revenit la mormal dar dau scumpit din aceleaşi motive ca în primul caz .
Dacă s-au dat amenzi nu au fost şi nu vor fi niciodată vreo problemă pentru că toate se vor răsfrânge asupra preţului final pe care-l plăteşte cumpărătorul . Acum vor fi destui care vor spune , bine dar cumpărătorii suntem toţi şi cei care conduc şi cei care nu au veniturii nesimţite . Aşa este cu o mică mare deosebire cel dintâii adică săracul cu un venit vai de mama lui acesta suferă cel mai mult şi resimte cel mai tare toată mascarada făcută de nişte guvernanţii incapabili şi incompetenţii a căror criteriu nu este altul decât acela de a sta bine mersi în funţiile super bine plătite , care aduc şi o droaie de privilegii . Alt fel ar fi dat legi clare care ar fi obligat pe producătorii să găsească soluţii viabile altele în afara creşterii preţului şi mai nou a disponibilizărilor . Un exemplu aş da prin micşorarea cotei procentuale de câştig a fiecărui producător (patron ) .
Astâzi citesc că în Bucureşti a ploat cu amenzii la mai toate supermarketurile, mini-marketurile şi cam toate locurile unde se găsesc laolaltă produse alimentare variate .
Veţi spune foarte bine dar eu tot cred că această acţiune acum este concertată cu un scop anume şi foarte bine ţintit în nici un caz acela de a descuraza hoţia sau a proteja în mod real cumpărătorul . Şi când afirm acestea am şi argumente , în şiiu de exemplu
„ Ora de Sibiu ” ne anunţă : Amenzi de 22.000 de lei în pieţe, supermarket-uri şi depozitele de legume (DSV-ul a luat la purecat comercianţii de legume şi fructe, iar controlul a atras amenzi pentru cei găsiţi în neregulă, total fiind date 11 sancţiuni şi avertismente.) şi pune ca poză mare cu taraba din piată cu ţaţa floarea de la ţară , nu cu depozitele unde s-a făcut controalele şi s-a dat amenzile .

Niciun comentariu: