Connect

Vasile Dragomir

Tricolor

joi, 18 februarie 2010

FĂŢĂRNICIA ROMÂNULUI

Nu am vrut să adordez acest subiect , dar pentru ca românilor le place să facă pe pudici şi pe făţarnicii am să-l adordez totuşi în maniera mea , pe care am constatat-o dea lungul existenţei mele. Până la revoluţie fiind şi mai tânăr am întâlnit tot felul de oameni în special fete ( femei ) care vezi doamne să nu fi spus o p…ă în faţa lor că roşeau toată şi nu mai puteai să apari în faţă ei de ruşinea ta nu a ei ( lor ) , deoarece s-a dovedit că tot deauna cel – cea care a făcut mai pe pudicul (pudica ) au făcut totdeauana cele mai urâte lucruri în viaţă . Un exemplu ar fi a două surori care nu puteai spune un banc mai deocheat în faţa lor , că să se dovedească că au avut copii cu acelaşi bărbat una îlavea de şoţ cealaltă de cumnat dar , au făcut copii cu el fără a mai ţine cont de pudoarea pe care o afişau tot timpul în societate . După revoluţie am avut colege care nu puteau tot la fel să audă vezi doamne o înjurătură mai urâtă că plângeau . Anii au trecut şi la o altercaţie a uneia cu un coleg a uitat de buna creştere şi pudoarea de feciorelnică şi am muţit noi bărbaţii auzind-o spunându-i colegului „ ce vrei mă p…ă , fără să roşească sau să mai plângă . Ăstia sunt românii mei care fac vezi doamne pe victimile când în jurul lor în particular cineva foloseşte cuvinte mai triviale , ca apoi să constaţi că şi ei le folosesc cu aceaşi nonşalanţă dacă este cazul . Aşă că dragi români lăsaţi smiorcăiala că vai ce a zis Marean Vanghelie la adresa colegilor în particular şi vai şi au cum se poate . De parcă atunci când d-l Traian Băsescu i-a zis la o ziaristă „ ţigancă înpuţită ” sau „ unde o vrei … ” era din altă lume nu tot din lumea noastră reală ,cotidiană în care trăim .

Niciun comentariu: