marți, 24 noiembrie 2009
Cine a furat la alegerile din turul I cu turismul electoral ?
În ziua de 22 noiembrie am tot auzit şi chiar văzut la televizor grupuri compacte de cetăţeni care doreau să voteze la secţiile speciale atât în ţară cât şi în străinătate , grupuri pe care le-a apucat aşa dintr-o dată dorul de plimbare tocmai în ziua alegerilor şi ce este şi mai curios cam toţi erau de pe sate cam neîntreţinuţi dar cu dare de mână să se distreze omul . Acum sigur că vor fi foarte mulţi care vor spune da ce bă nu are voie ţăranul să se plimbe ? Eu îi răspund ba da dar de ce se plimbă culmea numai de alegerii .
Mai am o nelămurire care poate mi-o spulberă autorităţile vaşnice care asisistă la buna funţionare a alegerilor . Cum de nu a aflat nimeni din partea cărui partid erau , plimbăreţii electorali . Să fi fost de la P.D.L ? Nu se poate că d-l preşedinte în funcţie a spus ca nu vor fi fraude prin turism electoral ba mai mult atunci când d-l Dan Nica a atras atenţia că s-au închiriat toate mijloacele de transport a fost demis pentru inducere în eroare şi instigare a poporului . Să fi fost P.S.D.-ul ? Nu nici vorbă că am spus mai înainte că d-l Nica Dan a avertizat că nu mai sunt autocare de închiriat pentru 22 noiembrie , deci ei nu aveau de unde să închirieze aşa ceva .
A mai rămas P.N.L –ul , dar mi se pare că nu pate fi reală acuzarea deoarece au ieşit pe locul III deci nu cred . Sigur U.D.M.R.-ul au plimbat oameni . Nu cade şi asta că toţi vorbeau perfect româneşte şi noi ştim că ungurii nu vorbesc clar limba română .
E clar pentru mine că a făcut-o P.R.M.-ul că ăştia tot timpul au vorbit de fraude şi d-l Vadim a spus la OTV că el avea în sondaje 30% şi a ieşit cu doar 6% , e clar ca bună ziua că el a fost . Dar de ce nu a spus poliţia nimic până acum , le este frică de Vadim ? S-au nu este nici P.R.M.-ul ? Atunci rămâne varianta unică posibilă şi de necontestat au furat toţi . Acuma prin toţi iar avem o problemă , toţi , toţi sau numai primi 3 , sau numai primi 2 sau ……….. ştiu eu ce să mai zic ! Vorba lui Caragiale „ trădare să fie dar să ştim şi noi ” , nu noi ei .
Că noi nu vom afla în veci vecilor AMIN .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu