Tot mai des aud spunându-se ce frumos este la ţară , când oamenii se salută între ei . Aşa şi este dar şi acolo a dispărut din acel respect care era odinioară . Dacă treci printr-un sat din România nu există să nu –ţi sară în ochi acel „ bună ziaua ” spus fără greutate de cel care te vede indiferent de vârstă . Se pune că dacă saluţi pe cineva defapt îl respecţi pe DUMNEZEU , deoarece aceea fiinţă este creaţia lui . Cine , unde şi când se învaţă să saluţi . Salutul se învaţă acasă în familie . Mama era cea care îi îvăţa pe copii să salute , respectos cu „ bună ziua ” sau „ sărut mâna ” . Acum mama este ocupată prea mult ca să se mai ocupe de acest lucru minor sau dacă îi mai învaţă unele mame pe copiii , îi învaţă „ceou , bau , pa ” care nu mai sună a respect faţă de cei din jurul nostru . Copiii le spuneau părinţilor până se căsătoreau „sărut mâna ” , acuum le spun ceau , pa . Cât despre respectul pentru prieteni , vecinii , apropiaţi , cunoscuţi sau necunoscuţi mulţi parinţi îi învaţă să nu mai salute că vezi doamne nu merită persoana salutul din te miri ce motiv .În acelaşi timp şi ei păţesc la fel cu copiii vecinilor care îi trateaază indentic , lucru care desigur îi deranjază . Concluzia mea este că familia este cea care are aprenta cea mai mare asupra copilului în legătură cu respectul , şcoala numai o continua şi o aprofundează . Este ca la o casă dacă nu ai temelia bine făcută degeaba vrei să mai construieşti în sus , se năruie tot . În perioada comunistă lucram într-o intreprindere cu 2000 de angajaţi şi erau şi atunci oameni care nu ştiau să spună un „ bună ziua ”, intrau în birouri ca boii fără a bate la uşa sau să spună un salut respectos , dar aveau pretenţia să fie respectaţi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu